Articole din 2013

Interferenţe plastice: Ștefan Luchian (1858-1916) și Georges de Feure (1868-1943)

Interferenţe plastice: Ștefan Luchian (1858-1916) și Georges de Feure (1868-1943)

Interesul suscitat de-a lungul timpului de câteva dintre lucrările de tinereţe ale lui Ştefan Luchian, concepute sub influenţa decorativismului Artei 1900, cât şi unele afirmaţii contradictorii ori insuficient argumentate formulate pe această temă, ne-au determinat să supunem unei analize amănunţite câteva dintre aceste creaţii, beneficiind de fondul consistent de opere ale artistului aflate în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României. Citeşte mai mult ›

Duiliu Marcu, JURNAL -I-

Duiliu Marcu, JURNAL -I-

Finele anului 1940 Mi-am scris la întâmplare şi la repezeală unele note, fără nici o preocupare literară sau măcar grijă redacţională. Mai mult un prilej de a sta de vorbă cu mine însumi – mai ales în numeroasele ore de tristeţe şi chiar de descurajare. Căci, deşi am înfruntat viaţa, mergând drept înainte la luptă dreaptă – cu încredere în mine şi cu un curaj nelimitat – totuşi am avut multe decepţii şi amărăciuni. Sau tocmai pentru aceea? Nu am făcut rău nimănui – dar mi s-a făcut mult rău – invidia, ura, gelozia sunt zestrea sufletelor meschine şi inteligenţelor inferioare. Citeşte mai mult ›

Itinerarul european al PATRIMONIULUI BALNEAR ȘI AL STAȚIUNILOR BALNEO-CLIMATERICE

Băile Szechenyi, Budapesta, foto 2011

Itinerarul european al staţiunilor balneare cu tradiţie a devenit, în 2010, traseu cultural al Consiliului Europei, având, în prezent, șapte ţări membre: Belgia, Republica Cehă, Ungaria, Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie. Citeşte mai mult ›

Cetatea de dinaintea cetăţii Bran. O poveste a poveștilor

Cetatea de dinaintea cetăţii Bran. O poveste a poveștilor

Istoriografia de limbă română a avut o evoluție oscilantă, în funcție de influențele la care a fost supusă. Astfel, în ceea ce este probabil prima analiză a istoriei Branului, B.P. Hasdeu refuză varianta „clasică” în epocă, a rolului teutonilor în ridicarea cetăţii. Citeşte mai mult ›

1211-2011 „Vânătoarea” după cavalerii teutoni în Transilvania şi vecinele ei

Reconstituirea istorică a bătăliei de la Grunwald (1410) desfăşurată în anul 2008

Era foarte tentant, după ce ai citit un roman clasic, romantic, al polonezului Henryk Sienkiewicz (1900), să te laşi la rându-ţi inspirat, pentru dezlegarea tainei fortificaţiilor care au însoţit şi susţinut scurtul periplu al cavalerilor germani la fruntariile sud-estice ale regatului maghiar. Ia să-i vedem ce făcuseră „ticăloşii” opresori ai polonezilor prin inima României de astăzi, şi de ce ar trebui să zburdăm de fericire că nu s-au procopsit definitiv şi pe la noi? Citeşte mai mult ›