1211-2011 „Vânătoarea” după cavalerii teutoni în Transilvania şi vecinele ei

Garda Teutonă din Tradiţiile militare ale Braşovului, proiect al Consiliului Judeţean Braşov, foto 2010

Garda Teutonă din Tradiţiile militare ale Braşovului, proiect al Consiliului Judeţean Braşov, foto 2010

Era foarte tentant, după ce ai citit un roman clasic, romantic, al polonezului Henryk Sienkiewicz (1900), să te laşi la rându-ţi inspirat, pentru dezlegarea tainei fortificaţiilor care au însoţit şi susţinut scurtul periplu al cavalerilor germani la fruntariile sud-estice ale regatului maghiar. Ia să-i vedem ce făcuseră „ticăloşii” opresori ai polonezilor prin inima României de astăzi, şi de ce ar trebui să zburdăm de fericire că nu s-au procopsit definitiv şi pe la noi?

Ei bine, clişeul de la punctul de pornire este şi astăzi foarte rezistent, în aşa fel încât, chiar cu antipatii istorice ungureşti evidente, orice român ar strânge dreapta de schelet a răposatului rege Andrei al II-lea pentru măreaţa sa faptă de a-i fi scos pe cavaleri din Ţara Bârsei, în ciuda opoziţiei capului lumii catolice.

Romanul, apoi filmul, tot polonez, au picurat atât de multe resentimente, încât oricare intelectual mediu ar privi chiorâş la un militar cu cămaşă de zale cu glugă şi o manta, în general albă, cu o cruce neagră pe faţă şi spate. Ei bine, istoria le-a cam tras clapa cavalerilor! Deşi puseseră în ordine stările din Bârsa şi Cumania din jurul Focşanilor, la fel cum o vor face şi în Prusia, stârpind – e drept, cam aspru, păgânismul şi primitivismul triburilor pruşilor, ei au ajuns a fi duşmanii civilizaţiei şi ai valorilor umane generale. Acum, în zilele noastre, vedem şi mai uşor că a te civiliza nu înseamnă să înveţi cuminte lucruri de la şcoală, ci de a fi constrâns la a respecta reguli tot mai depărtate de cele din comportamentul animal.

Reconstituirea istorică a bătăliei de la Grunwald (1410) desfăşurată în anul 2008

Reconstituirea istorică a bătăliei de la Grunwald (1410) desfăşurată în anul 2008

„Binefăcătorul” Andrei al II-lea nu ezitase să le pună în cârcă fapte ireale, dovedindu-se a fi nimic altceva decât un mincinos sadea încoronat. Învinuirea cel mai ușor de verificat este cea a baterii de monedă proprie. Nici până astăzi, la distanţă de opt sute de ani, nimeni n-a descoperit în România vreo monedă teutonă!

Haina cu cruce, spada ori blidul de lingurit vreo zeamă germanică s-au topit la munca viermilor cei neadormiţi ai pământului. Dar lectorii mânuţei de documente care-i priveau pe teutonii „noştri” au reţinut că una dintre acuzele care li se adusese a fost cea a construcţiei, din nou ilegale, de cetăţi de piatră! Deci – s-a tras concluzia – a descoperi un teuton înseamnă să-i contempli urma lăsată de vreo mistrie, pe undeva între Oltul Mijlociu şi Dunărea curbată spre Deltă. Nu erau deloc importante bisericile! Deşi, ca ordin călugăresc ce se aflau, cavalerii erau obligaţi să se roage mai mult decât să lupte ori să stea pe vreun crenel. Biserici teutone? Nici vorbă! Cetăţi teutone, da!

Articolul integral îl puteți citi în revista ASTRA nr. 3-4/2011.Vedeți punctele de distribuție ale revistei.

 

 

Articol scris de Adrian Andrei Rusu
Vedeţi si alte articole scrise de Adrian Andrei Rusu
Powered By DT Author Box

Niciun comentariu

Lasă un comentariu

* Câmpuri obligatorii