Timpul liber este o componentă esenţială a vieţii cotidiene, cercetarea lui fiind de fapt un salt la ceea ce înseamnă cercetarea vieţii private, adică a modului în care oamenii (indiferent de rangul social), îşi organizează habitatul şi întreaga lor existenţă, comportamentul în societate şi în cercul restrâns al familiei. Citeşte mai mult ›
Astra nr. 1/2010
[...] Viceconsuli şi consuli sunt atestaţi documentar la Bârlad (din februarie 1836, Eftimie Scurri), Fălciu (din octombrie 1836, Al. Plastova), Ploieşti (din mai 1842, I. Zotou), Craiova (mai 1843, Popa Ştefan), Giurgiu (mai 1848, Georgios Tzimikos), Fălticeni (ianuarie 1851, A. Mihalopoulos), Vaslui (aprilie 1852, Theodor Thomaides), Buzău (ianuarie 1852, Georgios Arghiropoulos), Turnu Măgurele (iunie 1853, Theodoriadis), Târgovişte (iunie 1855, Ioannis Russo), Slatina (octombrie 1855, A. Arghiropoulo), Calafat (1856, Dinu Paul), Călăraşi (1856, Konst. Kiprios), Vereşti (1857, Petrache Paganat), Sulina (1857, Jean Pillidis), Olteniţa (1859, C. Panaite), Râmnicu Sărat (1869, K. Tabakopoulo), Turnu Severin (1873, Tzikides Aristodoulo), Alexandria (1876, S. Papaianopoulos), Roman (1877, Aristide Petropoulo), Constanţa (1879, Ulisse Scottas), Sinaia (1880, G. Eugeniadis). Citeşte mai mult ›
Anul 2010 este pentru România şi în special pentru diplomaţia românească, un an al aniversărilor: 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice ale României cu S.U.A., Germania, Franţa, Marea Britanie şi Grecia, 100 de ani de relaţii diplomatice cu Luxemburg. Pentru sărbătorirea stabilirii relaţiilor diplomatice între România şi Grecia, Ambasada Republicii Elene a ales o formă elegantă şi eficientă prin care evenimentul diplomatic rămâne în conştiinţa publică: editarea unui album istoric. Citeşte mai mult ›
Ce e dantela? La prima vedere ea pare doar un detaliu vestimentar frivol, o cochetărie feminină, un moft. […] În secolul al XVII-lea, burghezia, ajunsă la putere în republica olandeză, a folosit la rândul ei dantela ca pe un semn distinctiv de bogăţie și supremaţie, dar, cumpărând-o pe ani munciţi, doar și-a tivit cu ea hainele funcţionale, gulerul, manșetele și ciorapii răsfrânţi peste cizme. Citeşte mai mult ›
Pe bunicul meu, Trandafir Djuvara, l-am cunoscut din 1919, când aveam doar trei ani. Mama, văduvă de câteva luni, căci tata, Marcel Djuvara, fiul mai mare al lui Trandafir – şi cel mai înzestrat, ieşit cap de promoţie de la prestigioasa Şcoală Politehnică de la Berlin – Charlottenburg, şi apoi inginer cu mari responsabilităţi şi inventator militar – murise la câteva zile după Armistiţiul din 11 novembre 1918, sub uniformă, dar nu de glonţ, ci de cumplita epidemie de gripă spaniolă, mama, zic, se retrăsese cu cei doi copii ai ei la Bruxelles, unde conul Trandafir era Ministrul Plenipotenţiar al Ţării de aproape zece ani, şi decan al Corpului diplomatic. Citeşte mai mult ›
