Nikos Kazantzakis şi românii

Lumea literelor n-are frontiere. O dovedeşte prietenia strânsă care i-a legat pe grecul Nikos Kazantzakis şi soţia lui Eleni Samios de românii Panait Istrati şi Pericle Martinescu. Cel din urmă a fost depozitarul fericit al mai multor scrisori primite de la părintele lui Zorba şi de la soţia acestuia. Ajunse într-o colecţie particulară din Bucureşti, avem azi privilegiul de a le publica, în original şi traducere, în paginile ce urmează.

Eghina, 3-11-37
Dragă prietene,
Am citit cu emoţie scrisoarea dumitale dionisiacă. Viaţa ajunge flacără când îţi străbate pieptul şi această flacără te mistuie.
Cunosc bine această misterioasă alchimie a inimii noastre şi-mi place. Şi eu mă aflu în atingere directă cu elementele veşnice – marea, soarele, ploaia, femeia şi nu pot, n-aşi putea să mă satur vreodată. Încerc doar să preschimb, tot mai mult această flacără într-un picur de lumină. Aici e ultima alchimie îngăduită laboratorului nostru înainte să sosească Moartea, marea Intrusă. Aşteptând, s-o învingem în fiecare clipă.
Nădăjduiesc mereu, dragă prietene, să te revăd aici, pe malul mării!

Al dumitale, N. Kazan

Articolul integral îl puteți citi în revista ASTRA nr. 1/2010.Vedeți punctele de distribuție ale revistei.

Georgeta Filitti
Articol scris de Georgeta Filitti
Vedeţi si alte articole scrise de Georgeta Filitti
Powered By DT Author Box

Niciun comentariu

Lasă un comentariu

* Câmpuri obligatorii