Nikos Kazantzakis şi românii

Lumea literelor n-are frontiere. O dovedeşte prietenia strânsă care i-a legat pe grecul Nikos Kazantzakis şi soţia lui Eleni Samios de românii Panait Istrati şi Pericle Martinescu. Cel din urmă a fost depozitarul fericit al mai multor scrisori primite de la părintele lui Zorba şi de la soţia acestuia. Ajunse într-o colecţie particulară din Bucureşti, avem azi privilegiul de a le publica, în original şi traducere, în paginile ce urmează.

Eghina, 3-11-37
Dragă prietene,
Am citit cu emoţie scrisoarea dumitale dionisiacă. Viaţa ajunge flacără când îţi străbate pieptul şi această flacără te mistuie.
Cunosc bine această misterioasă alchimie a inimii noastre şi-mi place. Şi eu mă aflu în atingere directă cu elementele veşnice – marea, soarele, ploaia, femeia şi nu pot, n-aşi putea să mă satur vreodată. Încerc doar să preschimb, tot mai mult această flacără într-un picur de lumină. Aici e ultima alchimie îngăduită laboratorului nostru înainte să sosească Moartea, marea Intrusă. Aşteptând, s-o învingem în fiecare clipă.
Nădăjduiesc mereu, dragă prietene, să te revăd aici, pe malul mării!

Al dumitale, N. Kazan

Articolul integral îl puteți citi în revista ASTRA nr. 1/2010.Vedeți punctele de distribuție ale revistei.

Written by Georgeta Filitti

Written by Georgeta Filitti

Niciun comentariu

Lasă un comentariu

* Câmpuri obligatorii