500 de pălării


Caricatură cu Regele Belgiei, Regele Angliei, Regele Greciei, Ţarul Rusiei şi Regele Italiei („Je sais tout. Magazine Encyclopédique de la Famille”, an II, nr. XXII, 15 noiembrie 1906)

Caricatură cu Regele Belgiei, Regele Angliei, Regele Greciei, Ţarul Rusiei şi Regele Italiei („Je sais tout. Magazine Encyclopédique de la Famille”, an II, nr. XXII, 15 noiembrie 1906)

Pălăria poate modifica prin simpla ei prezenţă expresia cuiva. Examinând comparativ compoziţia unei figuri cu şi fără pălărie, observăm că aceasta din urmă, dacă maschează fruntea, elimină din imagine partea gânditoare, acoperind-o, şi aruncă asupra ochilor un văl de mister. Când privim pe cineva drept în faţă, ne plasăm involuntar privirea în mijlocul ei, în „centrul geometric”, aflat în zona nasului, oferind privitorului latitudinea să-şi îndrepte atenţia mai departe, fie în sus, fie în jos. Dacă pălăria acoperă însă fruntea, centrul geometric al suprafeţei care se mai vede din figură se deplasează spre gură, punând-o în evidenţă, ceea ce dă imaginii o notă de senzualitate sporită, desigur, prin rujul de buze. În cazul bărbaţilor, e interesant de observat că, atâta timp cât pălăria a făcut parte din costumaţia obligatorie, acest centru a fost subliniat de prezenţa mustăţilor, semn al virilităţii.

Culoarea transmite şi în acest caz cele mai puternice, dar şi mai subconştiente reacţii, de la roşul focului, care poate suna vesel sau agresiv, la negrul care poate fi elegant, solemn sau sinistru.

Materialul nu este deloc indiferent nici în cazul pălăriei. Casca armurilor metalice, dură şi rece, te îndepărtează, pe când o beretă din lână de angora, moale şi pufoasă, te cheamă să te apropii şi să o mângâi ca pe o pisică. Orice pălărie, chiar şi cea mai banală, cuprinde în ea o metaforă poetică. Dacă ţilindrul rigid, negru şi lucios a fost pe bună dreptate comparat cu un coş de fabrică, nu întâmplător purtătorii fiind beneficiarii tinerii industrii din secolul al XIX-lea, pentru femeia – floare, sensibilă şi misterioasă ca o plantă de vis din aceeaşi epocă, creatorii de mode imaginau pălării cu buchete de trandafiri, cu fructe sau păsărele.

Pălăriile din colecţia noastră pot, numai ele, să amintească toate marile etape ale istoriei costumului.

Articolul integral îl puteți citi în revista ASTRA nr. 1-2/2012.Vedeți punctele de distribuție ale revistei.

Written by Adina Nanu

Pagini:  1   2 

Written by Adina Nanu

Un comentariu

Lasă un comentariu

* Câmpuri obligatorii