În primăvara anului 2001, o ştire de agenţie mi-a însufleţit imaginaţia: pe strada Constantin Mille, foarte aproape de sediul redacţiei ziarului „Independentul”, unde scriam pe atunci, regizorul Alexandru Solomon filma un documentar artistic despre Iosif Berman, fotograful regelui Carol al ll-lea. Filmul se numea «Omul cu o mie de ochi», iar locul unde se turna era chiar sediul dezafectat al ziarului interbelic „Adevărul”. Interpretul personajului principal era actorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Tomi Cristin, pe care l-am sunat şi care s-a bucurat să-mi acorde un interviu. Ne-am dat întâlnire chiar în aceeaşi zi, până în prânz, într-o pauză de filmare. Aşa a început una dintre cele mai frumoase întâmplări din viaţa mea de jurnalist. Aşa l-am cunoscut pe Iosif Berman, o legendă a artei fotografice din România. Citeşte mai mult ›
Invitat mai întâi să coordoneze editarea monografiilor moşiilor regale, cu prilejul aniversării celor 40 de ani de domnie ai lui Carol I (1866-1906), lui G. T. Kirileanu i se propune apoi, în vara anului 1906, să continue a lucra în serviciul Casei Regale, într-un post ferit de influenţa nefastă a patimilor şi furtunilor politice. Citeşte mai mult ›
Ce să facem cu statuile epocii comuniste ? În timp ce noi apelăm la arhitecţi contemporani de renume pentru a crea parcurile urbane, iar intervenţia artiştilor în parcurile istorice suscită polemici (cum este mereu cazul la Versailles), anumite ţări din Europa Centrală şi de Est au fost puse în faţa unei probleme de cu totul altă natură: locul sculpturii «realiste» în peisajul urban. Citeşte mai mult ›
După înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, în februarie 1866, românii îl alegeau pe Carol de Hohenzollern. Şi, cu toate că nu avusese niciun amestec în detronarea predecesorului său, prusacul Carol a fost primit cu răceală, mulţi văzând în el pretextul exilării fostului domnitor. Neîncrederea faţă de noul principe creştea mai ales în anii 1870-1871, odată cu acutizarea rivalităţii franco-germane şi cu înfrângerea lui Napoleon al III-lea, considerat un avocat al românilor şi un prieten personal al lui Cuza. Citeşte mai mult ›
Marţi, 3 februarie 1942 Audienţă la mareşalul Antonescu. Fiind informat că doreşte să se facă oarecari modificări la etajul I al Ministerului Afacerilor Străine, în curs de execuţiune, şi fiind convins că inginerul V/asilescu/, intrigant şi inamic, îl duce în eroare, am solicitat o audienţă de lucru. Cu o lună de zile /în urmă/, trimisesem un memoriu mareşalului prin care mă plângeam de intrigăria şi calomniile unor oameni din jurul său, îi arătam toată deznădejdia mea, disperarea faţă de acuzaţiile ce mi se aduc şi care ating cinstea mea şi solicitam o singură favoare, o anchetă! Citeşte mai mult ›