Iosif Berman, o legendă a artei fotografice româneşti

 

Familia Berman:Tilde, Raisa, Lili, Iosif

Imagini din campaniile etnografice conduse de D. Gusti

În primăvara anului 2001, o ştire de agenţie mi-a însufleţit imaginaţia: pe strada Constantin Mille, foarte aproape de sediul redacţiei ziarului „Independentul”, unde scriam pe atunci, regizorul Alexandru Solomon filma un documentar artistic despre Iosif Berman, fotograful regelui Carol al ll-lea. Filmul se numea «Omul cu o mie de ochi», iar locul unde se turna era chiar sediul dezafectat al ziarului interbelic „Adevărul”. Interpretul personajului principal era actorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Tomi Cristin, pe care l-am sunat şi care s-a bucurat să-mi acorde un interviu. Ne-am dat întâlnire chiar în aceeaşi zi, până în prânz, într-o pauză de filmare. Aşa a început una dintre cele mai frumoase întâmplări din viaţa mea de jurnalist. Aşa l-am cunoscut pe Iosif Berman, o legendă a artei fotografice din România.

[...]

 

Fetele lui Berman cu colegii lor în faţa şcolii de pe strada Lânăriei (str. Şerban Vodă)

Fetele lui Berman cu colegii lor în faţa şcolii de pe strada Lânăriei (str. Şerban Vodă)

Prietenul şi colegul lui Berman, Geo Bogza, spunea că „revoluţia prin care Arghezi a înnoit limba literară, încărcând-o de plasticitatea gândirii sale, Berman a produs-o în lumea imaginilor fotografice, smulgându-le din anchiloza de până atunci şi încărcându-le cu viaţă adevărată”. Tot Geo Bogza l-a numit „omul cu o mie de ochi”, pentru că Iosif Berman avea harul de a vedea dintr-o privire „o mie” de detalii, prin care surprindea esenţialul. În fotografiile sale viaţa este prinsă pe loc, dar nu oprită. Ea continuă să-şi trăiască clipa în care Berman a văzut-o cu ochiul artistului şi a imortalizat-o cu profesionalismul fotografului. Despre Iosif Berman, colegii spuneau că „avea stofa reporterului fotograf de peste ocean, pe care îl egala şi chiar îl depăşea”. De altfel, Iosif Berman a fost singurul fotoreporter din România, ale cărui poze au apărut în elitista revistă americană „National Geographic”, în anul 1934. De asemenea, el coresponda şi cu „New York Times”, ziar de la care a primit chiar ultimul onorariu din cariera sa, folosit de familie pentru a-l înmormânta în septembrie 1941.

Articolul integral îl puteți citi în revista ASTRA nr. 1-2/2012.Vedeți punctele de distribuție ale revistei.

Articol scris de Adina Ștefan
Vedeţi si alte articole scrise de Adina Ștefan
Powered By DT Author Box

Un comentariu

Lasă un comentariu

* Câmpuri obligatorii