140 de ani de la nașterea lui G.T. KIRILEANU

 

Portret de Aurel Băeşu, 1924 (seara de Paşti)

Portret de Aurel Băeşu, 1924 (seara de Paşti)

Invitat mai întâi să coordoneze editarea monografiilor moşiilor regale, cu prilejul aniversării celor 40 de ani de domnie ai lui Carol I (1866-1906), lui G. T. Kirileanu i se propune apoi, în vara anului 1906, să continue a lucra în serviciul Casei Regale, într-un post ferit de influenţa nefastă a patimilor şi furtunilor politice.

I s-a încredinţat mai întâi răspunderea primirii şi cercetării corespondenţei în limba română şi a petiţiilor adresate suveranilor, iar peste trei ani, odată cu retragerea bibliologului elveţian Marcel Godet, a primit şi funcţia de bibliotecar al Palatului Regal, pe care o va îndeplini mai bine de două decenii (1909-1930).

 

G.T. Kirileanu în anii refugiului Casei Regale la Iaşi (1916-1918). Foto de atelier Nestor Heck, str. Lăpuşneanu, nr. 42, Iaşi

G.T. Kirileanu în anii refugiului Casei Regale la Iaşi (1916-1918). Foto de atelier Nestor Heck, str. Lăpuşneanu, nr. 42, Iaşi

A fost toată viaţa un neobosit cercetător al trecutului nostru cultural şi istoric, un discret şi generos cărturar, mereu apreciat pentru temeinicia gândirii, pentru omenia şi modestia cu care s-a devotat tuturor faptelor de bine. A fost, de asemenea, unul din primii editori ai scrierilor politice ale lui Eminescu, un pasionat cercetător al folclorului şi un constant susţinător al iniţiativelor culturale, în întreg spaţiul românesc. Ca o recunoaştere a acestor calităţi, a fost şi numirea în funcţia de secretar general al Fundaţiei „Ferdinand I” din Iaşi, înfiinţată de suveranul României în ultimii ani de viaţă, potrivit sfatului dat de G. T. Kirileanu, pe care regele îl preţuia şi pentru travaliul său – discret şi de excelentă calitate – ca autor al multor discursuri regale.

Articolul integral îl puteți citi în revista ASTRA nr. 1-2/2012.Vedeți punctele de distribuție ale revistei.

 

Articol scris de Constantin Bostan
Vedeţi si alte articole scrise de Constantin Bostan
Powered By DT Author Box

Un comentariu

Lasă un comentariu

* Câmpuri obligatorii