„Arhivele de la Monte Negro” s-au mutat la Braşov


Arhivele de la Monte NegroÎn seara zilei de 24 a lui Florar, la librăria Şt. O. Iosif din Braşov au ajuns Arhivele de la Monte Negro. Curierul arhivelor, Octavian Soviany, s-a lăsat aşteptat câteva minute din cauza binecunoscutelor întârzieri ale trenurilor autohtone.

Chiar în debutul evenimentului, Adrian Lăcătuş a mulţumit librăriei pentru găzduirea acestei noi întâlniri, o întâlnire cu unul dintre cei mai originali scriitori şi autori din literatura română contemporană, o personalitate cu multiple faţete şi valenţe. Decanul facultăţii de Litere a subliniat că Octavian Soviany a mai fost invitatul Serilor Facultăţii de Litere şi atunci când a apărut Viaţa lui Kostas Venetis şi că întâlnim un autor care, în fond, poate să fascineze publicul prin limbajul prozei sale, pe foarte multe niveluri, dar care are în spatele lui întotdeauna o conştiinţă şi o soliditate teoretică foarte importantă. Vorbitorul a mai punctat şi că Arhivele de la Monte Negro reprezintă rescrierea unui text de dinainte de Viaţa lui Kostas Venetis. Acest text îl lansează practic pe Kostas Venetis în universul prozei lui Octavian Soviany şi trezeşte senzaţia că Arhivele… reclamă elemente din stilistica lui Kostas Venetis şi în acelaşi timp oferă o arhitectură nouă, diferită, o formulă pe care romanul românesc contemporan nu a vizitat-o prea des. Adrian Lăcătuş a mai semnalat şi faptul că întâlnim o încercare foarte ambiţioasă de a suprapune mai multe paradigme, de a suprapune, de pildă, registrul romanului gotic, romanului de mistere, de atmosferă sumbră şi tenebroasă, dar şi că ceea ce unifică aici ideea de arhivă este vocea unui narator unic, o voce care traversează diversele planuri onirice. Avem senzaţia că ne aflăm într-un continuu coşmar.

Georgeta Moarcăs a semnalat că ne găsim în faţa unui roman care, aşa cum spunea şi antevorbitorul său, pare să fie neliniştitor de la primele pagini. Chiar în capitolul I, intitulat Cheia Visurilor, Octavian Soviany ne oferă o mostră onirică greu coagulată; personajul, autorul, cititorul se identifică într-o singură persoană, iar noi asistăm la fulguraţii ale viselor pe care nu le putem până la urmă închega, nu putem stabili relaţiile de cauzalitate care să ne facă să avem o lectură confortabilă. Georgeta Moarcăs ne-a asigurat, însă, că pe parcursul cărţii vom constata că aceste scânteieri onirice se încheagă în câteva poveşti care se succed tot mai dinamic spre finalul cărţii, astfel încât suspansul narativ este dat şi de această tehnică fină prin care e construit romanul. A fost evidenţiată apoi şi ideea că moştenirea romantică a ambiguităţii dintre vis şi realitate este transformată şi alterată de autor, astfel încât este dificil să stabilim limita dintre vis şi realitate în aceste două istorii principale care se tot întrepătrund. Vom constata că personajul narator este un personaj cu identităţi multiple pe care şi le explorează rând pe rând, prin intermediul visului. În finalul relatării sale, Georgeta Moarcăs a mai adăugat şi că avem de a face cu o carte experimentală care ne va fascina după ce ne vom acomoda cu scriitura şi că vom constata că aşteptăm să ajungem la următorul vis.

Pagini:  1   2 
Articol scris de Dan Tabac
Vedeţi si alte articole scrise de Dan Tabac
Powered By DT Author Box

Un comentariu

Lasă un comentariu