Bogdan Coşa este prezent în acest număr cu ancheta „Dacă ai fi nevoit să renunţi la arta ta, în ce direcţie te-ai îndrepta?” (respondenţi: Sebastian Sifft, Tatiana Ţîbuleac, Tudor Ganea, Cristina Ispas, Diana Geacăr, V. Leac, Emilia Ajule, Veronica D. Niculescu).

Interesant este şi interviul luat de Iulian Cătălui scriitorului Hans Bergel, poate mai puţin cunoscut de cititorii români. Scriitorul, născut la Râşnov, dar a cărui familie s-a stabilit la Braşov în 1939, a emigrat în 1968 în Germania, emigrare facilitată de Günter Grass şi Willy Brandt. Până la emigrare, Hans Bergel a fost închis în mai multe rânduri de autorităţile comuniste. În română au apărut romanele „Când vin vulturii”, „Întoarcerea lupilor” şi „Dans în lanţuri” semnate de Hans Bergel.

De asemenea, vă recomandăm şi evocarea făcută de poetul Ştefan Manasia lui Radu Niciporuc, un colaborator apropiat şi drag al Literomaniei, titularul rubricii „Jurnal la babord”, care a plecat dintre noi în vara lui 2017. Citez din evocarea semnată de Ştefan Manasia: „Marinarul plăteşte!, ne spunea la una din mesele Insomniei, surâzând graseiat, după ore de poveşti înnădite ca pe vapor, literatură şi experienţă, asumate existenţial, conform unui anume cod pe care, prin părţile noastre, ţi-e imposibil să-l întâlneşti. O etică marinărească şi virilă consacrase arta cititorului, hispanistului desăvârşit, mai ales tehnica elevată a observaţiei – transmutată într-o ştiinţă de uz personal, ca la Jünger, Conrad sau la Thoreau. Nu ţi-am spus de atâtea ori? În lumea noastră este o vorbă. Ştiu, îi răspund. Întotdeauna marinarul plăteşte!, graseia cu inimitabilă strălucire şi ne despărţeam, dându-ne mâinile, sub porticul tapetat cu afişe…”.

În fine, „Astra. Literatură, artă şi idei” mai are multe surprize pentru cei interesaţi: un fragment inedit din „Jurnalul de adolescent şagunist” al lui Alexandru Muşina, texte de Simona Popescu, Alexandru Matei, Dina Hrenciuc, Sorin Cucerai etc.

Tudor Laurențiu Ciprian

„Literatură, artă și idei”. Serie nouă, anul VIII. Numărul 1-2 / 2017, apărut în septembrie (redactor-șef Dina Hrenciuc Pișcu, prezentă cu proză).

Marius Oprea: M-am obișnuit ca istoricii să mă considere poet, poeții, istoric și, pe deasupra, atât unii, cât și ceilalți, fie jurnalist, fie o persoană angajată politic, pentru că am fost consilier prezidențial în vremea lui Emil Constantinescu și consilier de stat în guvernul Tăriceanu. Asta și sunt, toate la un loc, în fond, zilnic și în același timp. N-am timp să mă plictisesc… Nu mă consider mare poet pe nedrept ignorat și nici nedreptățit de istoria sau critica literară. Poate puțin patetic, eu susțineam din timpurile frumoase ale adolescenței noastre că scriu ca să trăiesc, nu trăiesc ca să scriu. În sumar (selectiv): Viorel Mureșan, Romulus Bucur, Al. Cistelecan, Șerban Axinte, Felix Nicolau, Cristina Ispas, Raul Popescu, Rodica Ilie, Cristina Palaș, Mircea Doreanu, Iuliana-Gabriela Răducan, Ioana Zenaida Rotariu, C. Petrea, Iulian Cătălui, Andreea Ivan, Camelia-Teodora Bunea, Ion Buzași, Lăcrămioara Stoie, Teodor Dună, Alin Ion, Radu Aldulescu, Daniel Vighi, Iulia Sidon, Ramona Aristide, Simona Popescu, Daniel Pișcu, Al. Matei. Bogdan Coșa — „Care a fost ultimul mare roman pe care l-ai citit?”. Dialog cu Kera Calița.

Liviu Ioan Stoiciu

Număr apărut în ianuarie 2017. Întrebat de Steluța Pestrea Suciu: „Care au fost așteptările dumneavoastră?”, pictorul Ștefan Câlția (care și-a amenajat o casă veche, din 1888, în satul Șona de lângă Făgăraș) răspunde: N-au fost diferențe mari în așteptări de la o etapă la alta a vieții. De când eram mic am construit aceste „etape” foarte serios și nu prea le-am îmbunătățit pe parcurs. În fondul nedescris pe care ți-l dă Dumnezeu, în așteptările pe care ar trebui să le ai, apar modele. Ele pot să limpezească așteptările. Modelele sunt în permanență lângă noi. Eu le-am avut: tata, mama, bunica paternă, profesorii de la Timișoara… apoi soția. E foarte interesant că modelele din copilărie sunt de urmat. Cele de mai târziu sunt niște atenționări… În sumar: Dinu Flămând, Al. Cistelecan, Rodica Ilie, Șerban Axinte, Felix Nicolau, Cristina Ispas, Raul Popescu, Cristina Vasilică, Luciana Sima, C. Petrea, Raluca-Ana Prahoveanu, Mircea Doreanu, Stejana Ung, Mihai Ignat, Lăcrămioara Stoie, Ștefan Manasia, Al. Funeriu, Dina Frînculescu, Cristian Teodorescu, Romulus Bucur, Andreea Tiba, Octavian Soviany, Dina Hrenciuc, Al. Matei, Sorin Cucerai, M. Vakulovski, Laurențiu-Ciprian Tudor, Veronica Bodea Tatulea. Anchetă: „Scriitorul român față cu bursa de creație și rezidența artistică”. Din „Secundele” lui Daniel Pișcu: „Brașovul e un oraș cald, la figurat, și rece, la propriu”.

Liviu Ioan Stoiciu

A apărut, recent, nr. 3-4/ 2016, al (din păcate numai) bianualului Astra – literatură, arte și idei, supliment editat în condiții grafice de excepție de către Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov (director: Daniel Nazare).

Tipărită pe hîrtie glossy, paginată aerisit, cu ilustrații color, revista permite o privire atentă asupra picturii lui Horea Cucerzan (lucrările sale „comentează” numărul) sau în laboratorul profesorului și artistului Ștefan Câlția (care, într-o casă de piatră zidită la 1880, în satul Șona de lîngă Făgăraș, și-a „fixat” atelierul și sediul proiectatei galerii de artă și fundații „Ștefan Câlția”). Intervievat de Steluța Pestrea Suciu, în Șona, în… grădina lui, magistrul Câlția explică designul inteligent al Grădinii Edenului, care este Pămîntul, capacitățile senzoriale camuflate în ființele banale, aparent needucate: „Urcam aici pe deal alături de un bătrîn. Eu fiind cam obosit, neexersat cu drumul, îl rog să ne odihnim. Ce îmi spune: «Nu poți să mai mergi ca să ne oprim într-un loc frumos?» N-am mers mult și am ajuns la crucea lui Becheș. În față toată Țara Oltului, o priveliște minunată. M-am uitat la bătrînul acesta. Practic un nimeni, un om dintr-un sat, dar care știa ce înseamnă un loc sfînt. La adevăratul țăran, cel cunoscut în copilăria mea, simplitatea era un mod frumos de a se purta și a trăi”.
Interesantă este și „tema” numărului, ancheta gîndită de Bogdan Coșa sub titlul Scriitorul român față cu bursa de creație și rezidența artistică. Se grăbesc să răspundă poeți, prozatori, traducători de prima mînă: Augustin Cupșa, Lavinia Braniște, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ana Maria Sandu, Dan Coman, Andrei Dósa, Andra Rotaru și Vasile Ernu. Ce observăm? Toate statele civilizate (inclusiv frățiorii, pe care-i credem mai oropsiți, din Balcani: Kosovo, Albania, Bosnia) investesc în rezidențe și burse de creație. Prețuiesc, în modul concret, arta, literatura originală, jurnaliștii, traducătorii. Le oferă tihnă, adică timp și bani pentru dezvoltarea unui proiect literar. Asta spre deosebire de România, unde prețuirea scriitorului și literaturii lui e întotdeauna postumă, emfatică, arțăgoasă… Cum, noi nu suntem stat civilizat? Majoritatea experiențelor narate de cei opt autori invitați (din Tirana și Sarajevo pînă la Chicago) par un fel de basme cu zîne pentru majoritatea scriitorilor români forțați să lucreze și să creeze în climatul isteric, aproape suicidal, autohton. Unde se arată, totuși, o rază de soare/ speranță: mă refer la rezidențele inventate de Dan Lungu pe lîngă Muzeul ieșean al Literaturii Române.

Iar revista Astra, în cele 102 pagini, ascunde și alte surprize/ provocări: traduceri de Octavian Soviany din Paul Verlaine și de Mihók Tamás din Tasnádi-Sáhy Péter, cronici de carte semnate de critici prestigioși (Al. Cistelecan, Felix Nicolau, Cristina Ispas, Șerban Axinte, Raul Popescu, Rodica Ilie), cronică de festival (aici, Iulian Cătălui, despre Malta Mediterranean Literature Festival, și Ioan Șerbu, despre Amural. Visual Poetry), eseuri (Onomastica romanelor lui I. Peltz, de Mihai Ignat), excelenta rubrică de te(r)orie a lui Alexandru Matei (Teoria literară, tristețe și fericire. Pornind de la Ioana Em. Petrescu), poeme de Ștefan Manasia, Daniel Pișcu, Alexandru Funieru, Dina Frînculescu, proză de Cristian Teodorescu, Dina Hrenciuc (scriitoare dar și redactor-șef al publicației) și Romulus Bucur (acesta din urmă, rafinat poet optzecist, ne atrage, prin textul Frățiorul Trei Porți, în labirintul unui promis roman cu… arte marțiale, filosofie orientală, parodierea „legendelor istorice” strămoșești, de un haz nebun).

Nu putem omite nici Tempodrom, o rubrică despre „timp, oameni, orașe”, unde Simona Popescu recuperează – exuvial – farmecul Bucureștilor din epoci molcome și pierdute pînă către babilonia (nu doar) agresivă de azi. Spune Simona Popescu în finalul textului Sesam, deschide-te! : „Despre Bucureștiul «meu», aș avea atîtea de spus… De cîte ori ies pe stradă știu că o să mă surprindă. Dar și din casă e interesant ce văd. Dacă mă las puțin pe spate cu scaunul, văd printre acoperișurile caselor interbelice, profilată pe fundalul unei misterioase clădiri, ca de poveste, o parte din fața unui uriaș Moș Crăciun de plastic atîrnat într-un decembrie pe fațada Teatrului Țăndărică, a fost retras prin ianuarie, dar… nu de tot! Stă cu nasul în sus, se uită la cer Moș Crăciun. L-am privit prin perdeaua de zăpadă, prin ploaie, au înflorit copacii în jurul lui, apoi au înfrunzit, frunzele au căzut, apoi a nins, apoi a venit primăvara și tot așa. Au trecut anii. E acolo sus, i se vede doar jumătatea de sus a capului, are barbă albă, un nas uriaș și căciulă. Acum cerul spre care privește este perfect senin.”

Sigur, ar mai fi multe de consemnat din sumarul variat, asumat enciclopedic și militant umanist al revistei Astra, care ne-am bucura să ajungă în mîinile cît mai multor cititori!

Patricia Lelik

Lectura unei reviste noi poate fi comparată cu vizitarea unei case în care n-ai avut prilejul să intri niciodată.  Eu am avut norocul să fiu invitată de doamna Steluţa Suciu Pestrea care mi-a fost şi gazdă, poftindu-mă să iau loc înăuntru mai multe ceasuri, pe timpul unui interviu despre cărţi şi despre toţi ai mei. După încheierea caldului dialog, am fost îndemnată să ies din adâncul amintirilor la malul fermecătoarei ambianţe a Astrei.

Luciul mătăsos al hârtiei, pe care alunecă mâinile ca pe netezimea unei ape, reproducerile superbe ale unor picturi româneşti de prim rang, împodobind ritmic paginile scrise, fotografii de artişti de acum şi de altădată, mi-au vrăjit de la început privirea. Oprindu-mă apoi în dreptul fiecărei încăperi care adăpostea fie poeziile, fie prozele, fie meditaţiile, memoriile, interviurile, mărturisirile ori comentariile critice ale confraţilor mei mult mai tineri, am descoperit cu încântare prospețimea, gravitatea şi eleganţa spiritelor creatoare de aici, unele – la debut, altele – în plină afirmare, multe – deja consacrate şi recunoscute ca elite ale culturii noastre de azi. Am simţit la toţi cei cuprinşi în revistă bucuria studiului, emoţiile descoperirilor intelectuale, apetenţa pentru tălmăcirea în română a marilor scriitori europeni, dar şi discernământul critic, lucid-rafinat, cutezanţa propriilor opinii, siguranţa de sine pe care ţi-o dau modelele dar şi libertatea de a deveni, prin ele, tu însuţi. Astra, revistă a trecutului, a prezentului şi viitorului, îmi pare, după vizitare, o casă deschisă care îţi dă concomitent certitudinea solidităţii dar şi a zborului în larg.

Revista braşoveană „Astra. Supliment. Literatură, arte şi idei” este una dintre puţinele reviste literare care s-au remarcat în peisajul nostru cultural prin calitatea conţinutului, dar şi prin formatul elegant. Din păcate, apare doar de două ori pe an, prea puţin pentru a fi mereu pe val cu tot ceea ce se întîmplă în plan cultural. Cu toate acestea, Dina Hrenciuc Pişcu, redactorul coordonator, reuşeşte să asigure, în fiecare număr, un material actual, atractiv şi de bun-gust. În numărul 1-2 din 2015 al revistei Astra. Supliment… semnează, printre alţii, Şerban Axinte (care scrie despre cartea lui Constantin Beldie, Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice), Felix Nicolau (care scrie despre volumul Ştiinţa modernă, muza neştiută a suprarealiştilorde Petrişor Militaru), Bogdan Coşa (cu o anchetă despre copilăria în anii ’90), Simona Sora (cu un fragment de proză,Piticii din Ţara Ardil).

De asemenea, revista conţine şi două interviuri cu două doamne dragi publicului cititor: Ileana Vulpescu şi Adina Nanu. În interviul acordat lui Iulian Cătălui, Ileana Vulpescu recunoaşte că nu a încercat să fie o disidentă, ci pur şi simplu şi-a dorit să scrie, deşi a criticat regimul comunist, mai ales pe cel din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: „Am fost întrebată, de exemplu, care sînt personajele reale din romanul meu cel mai de succes, Arta conversaţiei, iar singurul personaj real era… Iosif Visarionici Stalin! Romanul meu critica de fapt perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu pe cea a lui Nicolae Ceauşescu, totuşi! Am fost astfel acuzată că aş fi fost ipocrită, că Gheorghiu-Dej murise, că unde era curajul meu etc., dar am sugerat şi care era adevărul pe timpul şi domnia lui Ceauşescu. De fapt, erau tolerate aluzii la ce se întîmpla atunci. Dar comunismul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej era unul mult mai dur, mai criminal, fiind plin de puşcării politice şi de numeroşi deţinuţi politici. Nu eram o oportunistă, am spus parţial ce era şi pe vremea lui Ceauşescu, dar fără să mint. Am suferit şi eu că mi s-a luat toată averea, mama mea şi-a pierdut sănătatea etc., nu am fost nişte bogătaşi, dar ni s-a luat totul! Cu toate acestea, nu sînt o victimă a regimului comunist şi nu am fost disidentă. Mi-ar fi ruşine să spun asta, cînd au fost foarte mulţi deţinuţi politici…“.

Cercetător în domeniul istoriei costumului, dar şi istoric de artă, Adina Nanu, în interviul realizat de Steluţa Pestrea Suciu, vorbeşte, printre altele, şi despre moda cotidiană: „Pentru cetăţeanul de rînd, moda apare ca un bizar indicator de drum pentru o turmă care ascultă orbeşte, fără să se întrebe de ce se schimbă mereu direcţia. «Moda e la modă», cum bănuiesc că au mai spus şi alţii înaintea mea, se scrie mult pe această temă, dar nu se explică nimic. Şi, mai ales, nu se înţelege că imaginea umană, care prin talent şi cultură poate atinge o valoare artistică, este practicată în viaţa zilnică de amatori sau chiar de oameni care nici nu ştiu ce fac şi cred că se îmbracă doar ca să se apere de frig sau ploaie. Fiecare îşi cumpără blugi, tricouri şi accesorii disparate şi le asamblează fără să aibă idee de legile compoziţiei. Nu e de mirare că «asortarea» e considerată demodată. Singurul leac pentru această criză este educaţia artistică vizuală în şcoala generală, aplicată şi pe imaginea umană. Eu, indiferent de unde ar porni discuţia, ajung mereu la aceeaşi concluzie“. Sper ca revista braşoveană Astra. Supliment. Literatură, arte şi idei, apărută sub egida Consiliului Judeţean Braşov, să aibă resursele necesare (şi aici mă refer, bine – înţeles, şi la cele financiare) de a-şi continua existenţa, mai ales că este, deocamdată, singura revistă braşoveană de cultură.

Raul POPESCU

ASTRA 10

Apărută în septembrie 2015. Ileana Vulpescu, interviu: Nu sunt o victimă a regimului comunist şi nu am fost disidentă. Mi-ar fi ruşine să spun asta, când au fost foarte mulţi deţinuţi politici. Eu eram un cetăţean paşnic, liniştit, îmi ţineam gura etc. Astăzi cultura este abandonată, marginalizată… Nicio plăcere nu este mai mare decât cititul. În alte pagini, o temă surprinzătoare (dată unui colocviu de la Literele din Braşov): „A fost optzecismul românesc o contracultură?”. Sunt două „inserţii” consemnate: Optzecismul poate fi văzut ca o contrapoetică faţă de şaizecişti (Ioan Groşan) şi — Pentru ca optzecismul să fie contracultură, trebuia să existe libertate editorială (Florin Iaru). Semnează în acest număr: Nora Iuga, Al. Cistelecan, Octavian Soviany, Şerban Axinte, Felix Nicolau, Mircea Doreanu, Ion Buzaşi, Andra Rotaru, Simona Sora, Ciprian Şiulea, Dina Hrenciuc, Viorel Padina, Al. Matei, Daniel Pişcu. Rodica Ilie — „Primitivismul francez, reacţie antifuturistă”.

● Revista braşoveană Astra nr. 10 este plină de surprize plăcute şi consistente: nenumărate semnături bune (Al. Cistelecan, Alexandru Matei, Octavian Soviany, Rodica Ilie, Şerban Axinte, Ion Buzaşi, Sorin Cucerai, Daniel Pişcu ş.a.), o anchetă dedicată celor care au copilărit în anii ’90, un interviu cu Adina Nanu şi unul cu Ileana Vulpescu, un fragment din noul roman al Simonei Sora, poeme de Andra Rotaru, Monica Pillat şi Robert Elekes… Ilustraţiile numărului sînt după lucrări de Marin Gherasim. O revistă consistentă cum puţine au mai rămas la noi şi care merită urmărită şi pe viitor. (Marius Chivu)