Adela Greceanu

Georgeta Moarcăs, moderatoarea primei secţiuni, a supervizat startul cursei. Cornelia Maria Savu a reuşit să jongleze spectaculos între real şi ireal, între oniric şi mitic. Domnica Drumea a continuat ,,cursa” într-un registru mai realist. Poemele sale au dus încă de la începutul Maratonului la un ritm halucinant. A urmat Naomi Ionică, a cărei voce calmă a eficientizat efectul poeziei simţurilor pe care a propus-o.  Secţiunea a fost încheiată de Irina Nechit  (R. Moldova), cu poeme care au emoţionat publicul prezent în sală. Era abia începutul cursei, aşa că a urmat şi prima pauză de hidratare.
Adrian Lăcătuş a moderat cea de-a doua secţiune. Livia Roşca şi-a lecturat poemele într-un mod discret ce empatiza cu imaginile din versurile sale. A urmat prima invitată din străinătate – Marta Podgornik, prezenţa sa aici dând şi mai mult sens Maratonului European de Poezie. Simona Popescu a încercat câteva ruperi de ritm, plimbându-ne poetic prin propria sa existenţă, dar şi prin istoria autohtonă. În timp ce Iolanda Malamen a păstrat acelaşi ritm poetic, Svetlana Cârstean a impus un ritm plin de nerv, o poezie plină de întrebări retorice. A urmat, bineînţeles, o pauză înainte de a treia secţiune moderată de Rodica Ilie. Poezia Elizei Macadan, o poezie a urgenţei, a animat iarăşi cursa. Eliza Macadan a atacat pe interior, dar invitata din Slovenia – Barbara Pogacnik – a blocat culoarul. Poezia sa închegată, o poezie a legăturilor, a propus un imaginar mitic între cotidian şi geneza lumii. După acest forcing, a urmat Ioana Nicolae, cu un imaginar poetic duios şi dur deopotrivă. Secţiunea a fost încheiată de Cosmina Moroşan, cu poeme ale căutării în cotidian.

Andrei Bodiu – moderatorul evenimentului – a mărturisit că, deşi, la început situaţia aceasta cu lunetistul i s-a părut un clişeu, cunoscându-l pe Marin Mălaicu – Hondrari, se aştepta la un artificiu. Şi bineînţeles că astfel de artificii există pe tot parcursul cărţii. Aşa aflăm, în final, că acela care spune povestea este altul decât cel care părea să spună povestea până în acel moment. Moderatorul a semnalat şi o miză dublă a romanului: o dată, o scriitură accesibilă care să faciliteze o eventuală traducere în limbi de circulaţie, iar pe de altă parte, o extraordinară evocare a copilăriei şi adolescenţei dintr-un mic oraş românesc, copilărie trăită într-o stare de sărăcie lucie, cu un tată alcoolic şi cu o mamă disperată din cauza patimei soţului. În finalul expozeului, Andrei Bodiu a mai adăugat şi că lectura propriu-zisă este una complexă, autorul utilizând formula postmodernă a oferirii mai multor niveluri de lectură pentru public foarte diferit. El poate fi citit şi de cei care caută un roman poliţist, poate fi citit şi de cei cărora acest lucru nu le spune mare lucru, poate fi citit şi de cineva care caută o poveste de dragoste şi poate fi citit şi ca un întreg, ţinând cont de modul savant în care e atacată naraţiunea.

A urmat al doilea vorbitor. Adrian Lăcătuş l-a încadrat pe Marin Mălaicu – Hondrari în tipologia romancierilor de cursă lungă, adică a romancierilor foarte stăpâni pe instrumentele lor, apoi a precizat că această ipostază a lunetistului fascinează în mod vădit imaginaţia cinematografică şi literară. A mărturisit că au fost filme celebre care i-au venit în minte, în care tipul dur, dar în acelaşi timp sensibil, este foarte atent la detaliile lumii nu doar prin lunetă, ci şi prin percepţiile concrete pe care le are în relaţia cu celelalte personaje. A evocat şi un film – Léon, pelicula cu Jean Reno.

În final, Marin Mălaicu – Hondrari a precizat că, la prima lansare a romanului la Bucureşti, Laura Albulescu şi Radu Paraschivescu au ajuns la concluzia că lunetistul e de fapt autorul. Oricum e nevoie de precizia unui lunetist ca să poţi scrie ceva, a adăugat Marin Mălaicu – Hondrari, indiferent că e vorba de poezie sau proză. De obicei autorii nu trebuie să vorbească despre cărţile lor, cel mult să citească o pagină, aşa că în final scriitorul a delectat publicul din sală cu lectura unui fragment din proaspătul său roman.

Chiar în debutul evenimentului, Adrian Lăcătuş a mulţumit librăriei pentru găzduirea acestei noi întâlniri, o întâlnire cu unul dintre cei mai originali scriitori şi autori din literatura română contemporană, o personalitate cu multiple faţete şi valenţe. Decanul facultăţii de Litere a subliniat că Octavian Soviany a mai fost invitatul Serilor Facultăţii de Litere şi atunci când a apărut Viaţa lui Kostas Venetis şi că întâlnim un autor care, în fond, poate să fascineze publicul prin limbajul prozei sale, pe foarte multe niveluri, dar care are în spatele lui întotdeauna o conştiinţă şi o soliditate teoretică foarte importantă. Vorbitorul a mai punctat şi că Arhivele de la Monte Negro reprezintă rescrierea unui text de dinainte de Viaţa lui Kostas Venetis. Acest text îl lansează practic pe Kostas Venetis în universul prozei lui Octavian Soviany şi trezeşte senzaţia că Arhivele… reclamă elemente din stilistica lui Kostas Venetis şi în acelaşi timp oferă o arhitectură nouă, diferită, o formulă pe care romanul românesc contemporan nu a vizitat-o prea des. Adrian Lăcătuş a mai semnalat şi faptul că întâlnim o încercare foarte ambiţioasă de a suprapune mai multe paradigme, de a suprapune, de pildă, registrul romanului gotic, romanului de mistere, de atmosferă sumbră şi tenebroasă, dar şi că ceea ce unifică aici ideea de arhivă este vocea unui narator unic, o voce care traversează diversele planuri onirice. Avem senzaţia că ne aflăm într-un continuu coşmar.

Georgeta Moarcăs a semnalat că ne găsim în faţa unui roman care, aşa cum spunea şi antevorbitorul său, pare să fie neliniştitor de la primele pagini. Chiar în capitolul I, intitulat Cheia Visurilor, Octavian Soviany ne oferă o mostră onirică greu coagulată; personajul, autorul, cititorul se identifică într-o singură persoană, iar noi asistăm la fulguraţii ale viselor pe care nu le putem până la urmă închega, nu putem stabili relaţiile de cauzalitate care să ne facă să avem o lectură confortabilă. Georgeta Moarcăs ne-a asigurat, însă, că pe parcursul cărţii vom constata că aceste scânteieri onirice se încheagă în câteva poveşti care se succed tot mai dinamic spre finalul cărţii, astfel încât suspansul narativ este dat şi de această tehnică fină prin care e construit romanul. A fost evidenţiată apoi şi ideea că moştenirea romantică a ambiguităţii dintre vis şi realitate este transformată şi alterată de autor, astfel încât este dificil să stabilim limita dintre vis şi realitate în aceste două istorii principale care se tot întrepătrund. Vom constata că personajul narator este un personaj cu identităţi multiple pe care şi le explorează rând pe rând, prin intermediul visului. În finalul relatării sale, Georgeta Moarcăs a mai adăugat şi că avem de a face cu o carte experimentală care ne va fascina după ce ne vom acomoda cu scriitura şi că vom constata că aşteptăm să ajungem la următorul vis.

Moderatorul acţiunii, Andrei Bodiu, a făcut o scurtă prezentare a cadrului în care are loc acest eveniment la care participă şi fiica prozatorului, Ioana Crăciun, care, alături de Carmen Muşat – cea care semnează prefaţa cărţii -  a avut un rol deosebit în apariţia acestui roman. A urmat lansarea întrebărilor către ceilalţi trei vorbitori - cum plasează ei această carte în interiorul operei lui Crăciun? Şi cum plasează această carte în proza românească din ultimii 10 ani?

Caius Dobrescu a subliniat faptul că, în mod evident, Gheorghe Crăciun nu urmărea să scrie romane de succes, nu căuta formula care să meargă direct la inima publicului, el încercând, mai degrabă, să facă o sinteză care se apropia de teoria formaliştilor ruşi. În acelaşi timp, Caius Dobrescu a mai punctat şi că persoanele care i-au fost colegi şi prieteni apropiaţi ştiu că el cita acest sistem cu oarecare stăruinţă şi reflecta mult la teoria reciclării formelor culturale, a faptului că multe din marile romane ale modernităţii timpurii sau ale modernităţii mature s-au scris prin reciclarea unor forme populare. În acest punct se plasează, astfel, şi romanul Femei albastre. Tot aici, invitatul bucureştean a mai adăugat că, în legătură cu încadrarea est-europeană, nu atât românească, i se pare că Gheorghe Crăciun reuşeşte să personalizeze în această carte modelul lui Milan Kundera.

Adrian Lăcătuş a încercat să contextualizeze discuţia, în sensul în care literatura de până acum a lui Gheorghe Crăciun a avut o pronunţată marcă novatoare, experimentală, iar cartea de faţă ar fi un roman în sensul obişnuit al cuvântului.  În acelaşi timp, Decanul Facultăţii de Litere a semnalat o anumită formulă autobiografică a lui Gheorghe Crăciun care se regăseşte în această carte, dar şi  o mult mai deschisă relaţie cu inovaţia şi cu tradiţia prozei contemporane româneşti şi europene. Adrian Lăcătuş a mai punctat şi scriitura de maestru a autorului comemorat, o scriitură foarte bine tăiată, care o diferenţiază de alte cărţi ale actualităţii literare.

Vorbitorii de la lansare – Adrian Lăcătuş, Georgeta Moarcăs, Romulus Bucur şi moderatorul Andrei Bodiu au disecat, rând pe rând, cele două noutăţi editoriale ale scriitorilor timişoreni. Andrei Bodiu a punctat, încă din start, dimensiunea experimentală a cărţilor, dar şi dimensiunea social – civică pe care timişorenii au dezvoltat-o consecvent de două decenii şi mai bine. Moderatorul lansării a mai adăugat apoi şi motivele pentru care Timişoara rămâne o redută a conceptului de societate civilă românească, dar a ţinut să evidenţieze şi calitatea şi profesionalismul scriiturii celor doi autori, cât şi încântarea cu care se citesc asemenea texte prin prisma calităţii scrisului.

Daniel Vighi, aşa cum l-am cunoscut şi ulterior în cadrul unui interviu, a ţinut să întărească pledoaria antevorbitorului său, adăugând că nu neapărat faptul că Timişoara era un oraş polietnic şi multicultural a cristalizat societatea civilă locală, ci mai degrabă realitatea că oraşul era legat de structuri, acţiuni anticomuniste la îndemână, cum ar fi de exemplu şi  muzica rock.

Georgeta Moarcăs, cea care îşi împărţise atribuţiile de vorbitoare cu Adrian Lăcătuş, a semnalat fragmentarismul Aleii din Parc, dar  a constatat şi că această carte este, de fapt, rezultatul unui experiment foarte simpatic şi de dorit – o plimbare în cotidianul timişorean a celor doi scriitori, care însă nu sondează doar realitatea la îndemână, ci şi epocile cultural istorice. Singura prezenţă feminină printre vorbitori a făcut o scurtă caracterizare a celor doi autori, aşa cum se desprind ei din scriitura cărţilor lansate, un Daniel Vighi pasionat de descriptiv mai mult decât de narativ şi  un Viorel Marineasa   mai glisat şi contactând uneori ironic aceste păreri nostalgice, melancolice pe care le foloseşte Daniel Vighi.

Adrian Lăcătuş, căruia i-a revenit conform algoritmului prezentarea cărţii Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic/ Memorator pentru tanchişti a subliniat ideea că acest volum  este rezultatul unei prietenii reale, nu doar literare şi că, de obicei, scriitorii odată cu trecerea anilor devin tot mai solitari, însă iată că Daniel Vighi şi Viorel Marineasa combat această teorie. Decanul facultăţii de litere a mai reitarat şi că cele două discursuri comunică între ele în moduri subtile, prin teme care sunt preluate de la unul la altul sau prin formule lexicale, toate acestea creând tot felul de efecte de lectură – nu ştii cum să citeşti, cu cine să începi, cu cine să termini.

A ştiut să încheie şi să pună punctul pe i Romulus Bucur, care a remarcat încă o dată calitatea celor doi scriitori şi decizia lor îndrăzneaţă şi solidară de a nu se (auto)izola în turnul lor de fildeş, ci de a se implica social şi civic în viaţa cotidiană timişoreană. De altfel, această remarcă a fost întărită ulterior şi de interviul pe care l-am realizat cu Daniel Vighi şi Viorel Marineasa în cele două zile ale Colocviului Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană de la Braşov.

Adrian Lăcătuş a (re)amintit locul pe care îl ocupă Gabriela Adameşteanu în literatura română contemporană şi, totodată, a subliniat şi succesul pe care l-a avut romanul Provizorat (Situation Provisoire) la recent încheiatul Târg Internaţional de Carte de la Paris, acolo unde a fost cel mai vândut roman la standul Editurii Gallimard.

Al doilea vorbitor – Ruxandra Ivăncescu, a punctat libertatea şi originalitatea care se desprind din scriitura Gabrielei Adameşteanu. Profesoara şi scriitoarea braşoveană a remarcat şi anvergura construcţiei romanelor, dar şi modul în care acestea se reactualizează la fiecare lectură.

Gabriela Adameşteanu a comentat anumite repere care se atribuie, inspirat sau nu, cărţilor sale şi a încheiat prin a apela la un citat din Proust – „Fiecare cititor citeşte cartea lui proprie.” După ce scriitoarea a ţinut să-i combată pe cei care lansează verdicte implacabile în ceea ce priveşte cărţile potrivite pentru a fi traduse în străinătate, seara s-a încheiat cu o mini-dezbatere a rolului pe care l-ar putea avea scriitorul în societatea actuală.

Cârtiţa de mansardă, aparţinând Teodorei Coman şi Dmitri: uite viaţa scrisă de poetul născut la Tîrgovişte, au fost prezentate de editor şi de ceilalţi doi vorbitori- Nicoleta Cliveţ şi Adrian Lăcătuş, cel care a fost, în lipsa lui Andrei Bodiu, şi moderatorul evenimentului.

Claudiu Komartin a mai remarcat tehnica şi modul în care Dmitri Miticov reuşeşte să-şi orchestreze efectele şi să îşi taie ritmurile versurilor. Adrian Lăcătuş a subliniat corporalitatea poemelor Teodorei Coman, senzaţia de autenticitate a acestora, dar şi ingeniozitatea alegerii unui decor şi unui animal totemic reprezentativ care serveşte drept simbol al întregii construcţii poetice.

Nicoleta Cliveţ a semnalat diferenţele ce rezidă din stilul celor doi autori. În timp ce poezia Teodorei Coman respectă regula circuitului închis în care se produc cu bună ştiinţă nişte implozii bine controlate, poemele lui Dmitri Miticov au un circuit deschis şi sunt produse dintr-o memorie afectivă vulnerată.

Sesiunea de poze de pe tot parcursul lansării a probat ideea că tinerii autori erau cunoscuţi şi aşteptaţi de „literaţii braşoveni”, interesul publicului fiind o invitaţie făcută oaspeţilor de a reveni la Braşov atunci când tolba lor poetică va fi iarăşi plină.

Al doilea vorbitor, Adrian Lăcătuş, a afirmat că ne aflăm în faţa unei cărţi care nu poate fi ocolită, o carte inedită scrisă după un dicteu propriu şi cu totul original. În aceeaşi ordine de idei, vorbitorul a adăugat că romanul excelează şi într-o dimensiune stilistică, iar raportarea a oamenilor din diferite regiuni ale României la realitatea înconjurătoare şi la ceilalţi semeni ne oferă pagini deosebit de provocatoare.

În finalul evenimentului, Simona Sora a mulţumit pentru invitaţie şi, după ce a precizat că este conştientă de faptul că literele braşovene ori te confirmă, ori te îngroapă din punct de vedere literar, a citit publicului numeros câteva pagini din romanul său – Hotel Universal.

Aşa am aflat că Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov a devenit deja o tradiţie firească. Retrospectiva celor nouă ediţii trecute, în chiar debutul programului de anul acesta, a servit drept element de coagulare a unui public divers ce s-a întrunit într-o nouă incintă aleasă pentru desfăşurarea evenimentului. Cea de-a X-a Ediţie a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov a avut loc între 21 şi 24 martie 2013 la Braşov Buisiness Park şi s-a deschis printr-un discurs al oficialităţilor şi organizatorilor care au reuşit să transforme târgul într-o frumoasă tradiţie. Lumea prezentă- nici prea multă, nici puţină, exact aşa cum ne-am obişnuit pe la mai toate manifestările culturale, părea hotărâtă să nu plece cu mâinile goale şi să profite din plin de oferta culturală.

Lansarea cărţii lui Ion Topolog Popescu- ,,Lector-lictor”, prezentată de Preşedintele Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor, Doru Munteanu, a fost precedată de acordarea Premiilor aceleaşi Uniuni de Creaţie pentru anul 2011. De, în scriitură ca în minerit, întâi sapi şi banii mai pe urmă! A urmat un recital la nai al Georgiei Gulea şi un vernisaj de icoane pe sticlă prezentat de preotul şi profesorul universitar Ovidiu Moceanu. Pe la amiază, numărul vizitatorilor s-a micşorat, de vină fiind, probabil, cofetăria şi cantina de la parterul Braşov Buisiness Park.

Odată cu prezentarea volumelor colective de studii literare şi culturale ale profesorilor de la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania- Andrei Bodiu, Georgeta Moarcăs, Rodica Ilie şi Adrian Lăcătuş, atmosfera a început să fie animată îndeosebi de studenţii bucuroşi, bănuim noi, să schimbe lungile prelegeri de la cursuri cu un cadru atât de distins.

Timpul unei gustări s-a suprapus tocmai bine cu lansarea cărţii ,,Salata de texte” de Nicolae Stoie. Şi ca totul să pice şi mai bine, a urmat o lansare de carte şi de album muzical- ,,Apa de ploaie” de Anca Oprescu şi Walter Dionisie. Şi după ce Editura Pastel şi-a prezentat noutăţile pentru acest târg, moderatoarea evenimentului, mereu binedispusa Silvana Enache, a făcut o invitaţie publicului de a încheia seara aşa cum se cuvine, în compania folkistei Maria Magdalena Dănailă şi One man’s show-ului Horaţiu Mălăiele!

]]> http://www.revista-astra.ro/literatura/literatura-si-arta-brasov/2013/targul-international-de-carte-si-muzica-de-la-brasov-la-a-x-a-editie/feed 2 http://www.revista-astra.ro/literatura/literatura-si-arta-brasov/2013/visele-tratate-ca-atare-la-brasov http://www.revista-astra.ro/literatura/literatura-si-arta-brasov/2013/visele-tratate-ca-atare-la-brasov#comments Fri, 26 Apr 2013 11:21:44 +0000 Dan Tabac http://www.revista-astra.ro/literatura/?p=414 Parcă ar fi un vis, turul de forţă al Facultăţii de litere din Braşov continuă şi în 2013. Mărţişorul literar a adus, pe lângă altă serie de evenimente, şi lansarea cărţii ,,Tratatul despre vis”, aparţinând profesorului şi preotului Ovidiu Moceanu. Mansarda Casei Baiulescu, arhiplină cu studenţi şi braşoveni interesaţi de noutatea editorială, a fost pentru aproape două ore locul unde visele au fost tratate ca atare.

Andrei Bodiu a subliniat calitatea apariţiei editoriale, moderatorul evenimentului reiterând în acest sens că volumul lansat respectă toate canoanele unui tratat, nefiind doar o proiecţie superficială a temei visului. Georgeta Moarcăs a evidenţiat amploarea proiectului, semnalând câteva din reperele biblice regăsite în prezentul Tratat. Deasemenea, singura prezenţă feminină dintre vorbitori, a remarcat şi modul spectaculos în care Ovidiu Moceanu a reuşit să facă trecerea de la roman la o operă structurată ştiinţific.

Adrian Lăcătuş a reamintit pasaje din opera autorului care prevesteau această apariţie. Ultimul vorbitor a mai punctat şi calitatea lui Ovidiu Moceanu de a reuşi să transforme un tratat ştiinţific într-o lucrare digerabilă literar.

În final, autorul a mulţumit celor prezenţi şi a făcut o scurtă prezentare a genezei Tratatului. Publicul, atent pe tot parcursul evenimentului, a plusat şi după încheierea lansării, arătându-se extrem de interesat să obţină un exemplar din ,,Tratatul despre vis”.